For my green smoke
You must be blessed to find the one who would melt your soul into paper…
I cursed
The God who
Threw me out
Of my fibre heaven.
As a punishment
He reduced me
To a reversed halo
And the walls of
My world came
Tumbling down…
As the pain
Falled into my arms
And the famine
Invaded me
I was embraced
By green and smoke…
And they flooded
My lungs and my life
With such tenderness
That this empty paper soul
Of mine…
Was filled once again
With love and awe…
Love’s just a made-up word
Aş vrea să-l intâlnesc p-ăla care a inventat dragostea…Să-l fericit călduros şi să-l intreb dacă a scăpat de singurătate sau doar a găsit un mod isteţ de a se ascunde după deget.
E interesant cât de departe ajung unii oameni să se lase purtaţi de dorinţă şi ce găuri işi sapă in propriile suflete.Totul pentru a mai trăi o zi in fericire(orice naiba o fi insemnând asta).Na!Mod de a da sens existenţei…să strici ceva care funcţionează perfect,numai ca să ai ce repara.Şi până la urmă de ce să faci aşa ceva?Te face mai destept,te imbogăţeşte sufleteşte sau cum?
Oricum ai intoarce-o problema e următoarea:dacă oamenii sunt singuri,atunci de ce caută in disperare să-şi demonstreze că nu e aşa?
E o bătaie de joc să trăiesti singur,e o bătaie de joc să trăieşti alături de alţii şi să fii singur.Alergăm după cai verzi pe pereţi ca să ne treacă viaţa,de parcă de-abia am aştepta să murim.Te indrăgosteşti,iubeşti,suferi,urăşti ca să-ţi umpli timpul.Şi iar vin şi mă intreb dacă rămânem cu ceva din asta.Şi parcă totuşi e prea multă amărăciune ca viaţa să fie o intâmplare.
Poate singurul lucru care cu adevărat merită căutat e frumosul…
Avea cineva dreptate “Sunteţi nişte trişti!”.Adevărat!Fericiţi sunt ăia care nu se gândesc la aşa ceva…
Moartea unui muz
Intotdeauna mă amuz
Cum muzul se naşte din
Plâns.
Şi cum lumea ce-l inconjoară
Pare să se dezintegreze in
Sterp.
Soare de iarnă
Ce are nevoie
Doar de câţiva metri
De apropiere ca să transforme
Pulsul in muzică,
El devine făptură
Capabilă de divin…
Muzul aleargă negreşit
Conform
Unui timp propriu,
Unui spaţiu propriu,
Intr-un spaţiu propriu
Al cărui centru semeţ
Şi sublimă ecuaţie
E doar el.
**
Trebuie să fii nebun,
Să posezi un muz,
Căci el te ineacă
In simţuri
Cu atâta patimă
Incât
Asemeni vieţii
Se scurge către nimic,
Lăsând in urma sa
Esenţe şi vânturi
Ce compun
Sufletul unui pământ…
***
Il simt cum se risipeşte
Şi ca un diavol
Mă reped să-i fur
Ultima picătură de sevă,de sublim…
Şi-mi moare in braţe.
Epuizat şi frânt,
O moarte de Banal.
Şi mă umple de vină!
Ştiind c-am distrus
Un petec de soare
Devorând un astfel de muz…
You go on I’ll be ok,I can dream the rest away
Na na na na na na na
Redemption brings hope and hope is the promise of a new start…
Şirul 2
Rugă unor gânduri
Motto: Save a Prayer
Bobine navighează-n pălării!
Iar tu mă stilizezi
In culorile in care sunt deja.
Iartă-le…
Sunt doar mult prea vii!
Pălării inoata-n penare
Iar tu te ascunzi
In draperiile roase de zâne .
Iartă-le…
Sunt doar mult prea vii!
Penare alearga-n buze
Iar tu mă descoşi
In fibre de roşu carmin.
Iartă-le…
Sunt doar mult prea vii!
Oare ştii ce-aş da să fim?
Şirul 1
Trapnest
Mi-ai pus un ou in cap
Şi l-am făcut ţăndări…
Ai devenit invizibil
Iar eu mă chinuiesc in teribil
Să scot de pe urmele tale
Un graur de culoare..
M-am saturat
Să impletesc fire
doar din mine
Aş da orice să te am …
Trapnest means a motherly nest that comes with a trap. Once you’re in there, you can never get out.
Blestem!
Mi-ai blestemat un Vis.
Mişel!
M-ai blestemat să-l frâng
Şi apoi s-adun nimic.
M-ai blestamat să-l plâng
Şi-n veci să-l văd
Dar vai!
Acelaşi vis il cânţi
Şi-n veci n-ai să-l cuprinzi
Nici tu!
Suntem din acelaşi pântec
Blestemu-i indoit oricum!
Ţi-ai blestemat acelaşi Vis!
Stefan Gheorghidiu:
“
Era ca un doliu adânc şi dureros.Dacă vedeam o pereche pe stradă sărutându-se,eram ca acele mame care au pierdut un copil şi văd,jucandu-se in drum,frumoşi copii străini.piesele de teatru şi filmele cu dragostea,care indură orice şi până la capăt tot biruie,imi dadeau o inlăcrimată şi stupidă melancolie.”
tot din freelove…
“Iubesti?
Iubesc,dar incerc să mă las!”
Iubirea e un drog pe care cei “săraci sau inguşti” nu-l pot consuma.Pentru ca ajunge sa te consume şi neavând multe de pus la bătaie esti asimilat/aglutinat aproape imediat…si atunci devi imun/blazat/idiot fara senzaţii/tembel fara ţel…
Mă intreb ce sens are viata fara senzatie?Unde e placerea?Unde e sublimul? De ce nu intelegem ca nu putem aprecia”ceva” pozitiv daca nu-l corelam cu “un ceva” negativ.Ma intreb daca viata e simpla?Si daca nu cumva fiind atat de simpla toti suntem tentati sa o interpretam ca fiind complexa,de nedeslusit,de neperceput?Pardon!Poate voiam sa zic de nepriceput…
Postul asta este pentru Andrada,adica Sebik,adica Mormo.Eu si Mormo rezonam…exista foarte putini oameni care vorbesc pe aceeasi frecventa si exista probabil timpuri limitate in care o fac.Eu vad viitorul diferit de cum il vede ea,simt diferit de cum simte ea si cu toate astea imaginile noastre la nivel macro sunt indentice,se suprapun perfect.
Ideea e ca oamenii se intalnesc…si oamenii sunt substantele care scot in evidenta sublimul…Nu conteaza daca senzatia este pozitiva sau negativa,daca este dulce sau amara…pentru ca in final rezultatul e acelasi …scopul e acelasi…sa ne faca mai cuprinzatori…si culmea…eu cred ca o infinitate de mici detalii creeaza o imagine simpla…
Eu si Andrada suntem la fel pentru ca avem un scop comun…cautam sa traim sublim…
Imi pare rau…
Poate ca ti-am spus vorbele astea de o mie de ori,sau poate de-un miliard.Niciodata insa nu a fost atat adevar in ele ca acum.Imi pare rau ca nu am fost suficient de puternica,de demna sa te iubesc asa cum ai fi vrut si as fi putut sa te iubesc.Dar asta nu inseamna ca nu te-am iubit sau ca nu te iubesc,dimpotriva…sufletul meu e in genunchi in fata ta.Desi tu habar n-ai despre ce iti vorbesc,pentru ca in ciuda faptului ca ma straduiesc sa o spun intr-o mie,sau poate un miliar de feluri,nu voi putea niciodata sa te fac sa intelegi.Tu nu simti ce simt eu si nici asa cum simt eu.Imi pare rau pentru lipsa de coerenta,dar pentru mine lucrurile astea o logica care nu se explica,nu se construieste pe argumente si nici nu e supusa vreunei alte reguli decat cea a simtului,a instinctului.
Imi pare rau pentru lucrurile pe care nu le pot intelege si mai ales pentru lucrurile pe care le inteleg gresit.Dar,stii?Toti gresim…ti-am spus in urma cu ceva timp ca si daca am stii dinainte ca gresim,pe unele le-am face oricum,caci ne dorim unele lucruri indiferent de consecinte.
Imi pare rau ca lucrurile astea nu par in aparenta a avea o logica,dar pentru mine ele sunt sublime…si mai e ceva…e gresit sa-mi para rau,caci e deja tarziu,dar e o greseala pe care m-am decis sa o fac oricum…
Sper sa vina ziua in care totul o sa fie asa cum trebuie sa fie…
loveless freelove
loveless freelove …
Voiam sa-mi incep postul intr-un mod siropos si greoi,dar nu mai e cazul,desi simt ca esenta va fi aceeasi…
Am un evantai verde …imi fac vant cu el,desi evident,nu fac asta pentru a ma racori,ci pentru ca pur si simplu imi place miscarea.Sa misti un evantai asa cum trebuie nu e usor,iti trebuie aceea gratie a incheieturii si placerea de a-l misca.La fel si in cazul vietii-desi analogia este slab realizata- iti trebuie gratia si placerea de a o trai.
Gratie in a auzi lucrurile care nu se spun,care nu se pot spune sau care sunt inabusite inainte ca ele sa fie rostite…
Placerea in a te ridica deasupra glumelor crude ale vietii.Dar totusi aceea linie dintre placere si durere e aproape imperceptibila,la fel ca si cea dintre fericire si tristete.E foarte usor sa sari de-o parte si de alta a baricadei(de cele mai multe ori facand-o inconstient) sau daca tii mortis sa ramai pe o parte a ei sigur primesti un branci,pentru ca viata are un mod ciudat de a ne face sa gustam din tot ce detine ea,indiferent de gustul pe care ni-l lasa.
Si din nou ajung la gratie…acea gratie a durerii.Durerea este un reminder(n-am gasit alt cuvant) al faptului ca suntem in viata si ca acesta este singurul lucru oferit gratuit,pentru ca mereu durerea este cauzata de pierderea unui lucru(oricare ar fi aceasta),iar in momentul in care ea inceteaza poti spune “sunt si este de ajuns!”.Bineinteles starea asta nu dureaza prea mult pentru ca omul este fiinta care nu se multumeste niciodata si revine in forta pentru a urca muntele de pe care urmeaza sa cada… una peste alta e doar un alt joc sadic…
Nu stiu daca multe lucruri pe care le simt exista cu adevarat.Trag speranta ca nu sunt doar imaginatia mea…
“No more hidden catch, no more strings attached, no more complicated feelings!“
Ninge!
Parca era soare!?!
Mai devreme,mi-am lipit mainile pe geam si am privit cum se izbeau fulgii de el.Nu o sa spun tampenii,cum ca as vrea sa fiu un fulg de nea(bla bla).Oare in Brazilia a nins vreodata?Sunt convinsa ca daca ar ninge,oamenii s-ar topi imediat,arsi de raceala fulgilor si s-ar stinge fericiti ca au reusit in sfarsit sa gaseasca ceva mai viu decat ei…
Urasc iarna,dar iubesc fulgii.Urasc persoana,dar iubesc sa o iubesc …
Apoi mi-am lipit si barbia de geam…s-au izbit de sus,iar altii alearga fiecare in directia lui…
Si eu alerg in directia mea…
Va iubesc fulgilor!Ha!Nu ma puteti atinge!
Madeleine Peyroux-”Don’t wait to long” si Nina Simone-my baby just cares for me
You can cry a million tears
You can wait a million years
If you think that time will change your ways
Don´t wait to long
When your morning turns to night
Who´ll be loving you by candlelight
If you think that time will change your ways
Don´t wait to long
Maybe I got a lot to learn
Time can slip away
Sometimes you got to lose it all
Before you find your way
Take a chance, play your part
Make romance, it might brake your heart
But if you think that time will change your ways
Don´t wait to long
It may rain, it may shine
Love will age like fine red wine
But if you think that time will change your ways
Don´t wait to long
Maybe you and i got a lot to learn
Don´t waist another day
Maybe you got to lose it all
Before you find your way
Take a chance, play your part
Make romance, it might brake your heart
But if you think that time will change your ways
Don´t wait to long
Don’t wait
Hmm… Don’t wait
la la la la …o sa caut melodia sa o pun …la la
cand eram mica…
atunci cand eram mica aveam o groaza de jucarii…si in fiecare seara ii sarutam pe fiecare,si daca din greseala unul primea mai multi pupici reveneam si ofeream tuturor jucariilor acelasi numar de pupici si adormeam linistita.
unde s-au dus jucariile?
