Ce vrem cu adevărat?

Am tot pendulat inainte si inapoi pe trotuarul ideii acestea…ce imi doresc cu adevarat?

Eeee… când suntem mici ni se spune că jumate din răspunsul la o întrebare se regăsește în ea, iar apoi ti se spune că pentru a înțelege o frază( o întrebare) trebuie să cunoști semnificația termenilor săi. Iar aici vei fi iremediabil pierdut. Cuvintele capată semnificațiile pe care noi vrem să le atribuim. Și uite așa intrăm într-un cerc vicios. Poate de aceea mie imi place logica formală, n-are treabă cu X, cu Y. Ea are treabă cu validitatea, cu corectitudinea, nu cu adevărul. Onestitate! Astă-i raspunsul meu la întrebare. Asta vreau. Vreau să alerg după năluci și să recunosc asta în gura mare. Vreau să stau lipită de pământ și să-i spun: pământule iți aparțin atât timp cât mai am pulsație în mine și atât.

Ce mult mi-aș dori să le țip unora să-și onoreze pulsația. Alege nălucă! Alege-o chiar dacă asta înseamnă să o iubești doar pentru o clipă! Alege cu inima, nu cu capul.

E nevoie de mult curaj să accepti că ai pierdut. Că a existat un moment în viața ta când ai ales certitudinea și siguranța în locul unui magnific eșec. M-aș întoarce, dar în viață nu e niciodată loc de întors. Și așa imi aduc aminte de ce vreau cu adevarăt. Să fiu așa cum pot fii și privind înăuntrul meu să ma observ tot pe mine. Onestitate, chiar și cu riscul unor enorme regrete. Ca într-o replica a unui film demult uitat…

Laura Brown: It would be wonderful to say you regretted it. It would be easy. But what does it mean? What does it mean to regret when you have no choice? It’s what you can bear.