Pierdut motan cu gene lungi
Pierdut motan cu gene lungi,
Albastre
Cu ochi de broască,
Ghere brici
Şi vesel pas
Cu plâns de melc,
Strident
Si ochelari pe nas.
Leneş şi vioi
La gând
Aşa cum filosofii sunt…
El plange-n fiecare seară
De-al lui dor,
Dar işi aduce aminte
De hramul său nepăsător
Şi-adorme linisitit
In poalele oricărui-muritor.
Te rog de-mi vei găsi motanul
Să-i verşi in cap
Că a murit broscanul
In oala cu capac.
Şi de va plange
Şi se va jeli
Să-i zici de mâţa
Ce-l asteaptă acasă
Visând şi ea la care ştie
Nor din visul motanului său rătăcitor…
Sebik said,
April 8, 2008 at 11:21 pm
metaforic vorbind: sper sa iti gasesti motanul:D
theweathermansgirl said,
April 8, 2008 at 11:23 pm
haha
) si eu
serios vorbind said,
April 8, 2008 at 11:35 pm
superb, prima, se simte aer divin de creator; nefortat, in sfarsit, ceva ce rar am mai vazut la ultimele generatii; pariez, e facuta dintr-o data, fara revenire.
serios vorbind said,
April 8, 2008 at 11:40 pm
seamana cu un arghezi fara prozodie, apropo
theweathermansgirl said,
April 8, 2008 at 11:49 pm
da,e facuta dintr-o data…
poeziile sunt intotdeauna greu de facut…asta a curs,asta mi-a trecut prin cap.n-am pretentii de poet(ă).
libelula said,
April 9, 2008 at 10:05 pm
logica poezie…seamana cu stapana:))))
pentru poetul cu a in coada din tine asculta alice cooper-gutter cats vs. the jets
si apropoooo…..MIAUUUUUUUUUU….p’asta l-ai uitat;)))