Pierdut motan cu gene lungi
Pierdut motan cu gene lungi,
Albastre
Cu ochi de broască,
Ghere brici
Şi vesel pas
Cu plâns de melc,
Strident
Si ochelari pe nas.
Leneş şi vioi
La gând
Aşa cum filosofii sunt…
El plange-n fiecare seară
De-al lui dor,
Dar işi aduce aminte
De hramul său nepăsător
Şi-adorme linisitit
In poalele oricărui-muritor.
Te rog de-mi vei găsi motanul
Să-i verşi in cap
Că a murit broscanul
In oala cu capac.
Şi de va plange
Şi se va jeli
Să-i zici de mâţa
Ce-l asteaptă acasă
Visând şi ea la care ştie
Nor din visul motanului său rătăcitor…
tot din freelove…
“Iubesti?
Iubesc,dar incerc să mă las!”
Iubirea e un drog pe care cei “săraci sau inguşti” nu-l pot consuma.Pentru ca ajunge sa te consume şi neavând multe de pus la bătaie esti asimilat/aglutinat aproape imediat…si atunci devi imun/blazat/idiot fara senzaţii/tembel fara ţel…
Mă intreb ce sens are viata fara senzatie?Unde e placerea?Unde e sublimul? De ce nu intelegem ca nu putem aprecia”ceva” pozitiv daca nu-l corelam cu “un ceva” negativ.Ma intreb daca viata e simpla?Si daca nu cumva fiind atat de simpla toti suntem tentati sa o interpretam ca fiind complexa,de nedeslusit,de neperceput?Pardon!Poate voiam sa zic de nepriceput…
Postul asta este pentru Andrada,adica Sebik,adica Mormo.Eu si Mormo rezonam…exista foarte putini oameni care vorbesc pe aceeasi frecventa si exista probabil timpuri limitate in care o fac.Eu vad viitorul diferit de cum il vede ea,simt diferit de cum simte ea si cu toate astea imaginile noastre la nivel macro sunt indentice,se suprapun perfect.
Ideea e ca oamenii se intalnesc…si oamenii sunt substantele care scot in evidenta sublimul…Nu conteaza daca senzatia este pozitiva sau negativa,daca este dulce sau amara…pentru ca in final rezultatul e acelasi …scopul e acelasi…sa ne faca mai cuprinzatori…si culmea…eu cred ca o infinitate de mici detalii creeaza o imagine simpla…
Eu si Andrada suntem la fel pentru ca avem un scop comun…cautam sa traim sublim…
